Pedeapsa mâţei
de Elena Farago
- I-auzi, draga mea păpuşă,
Zgârie mâţa la uşă!
Dar eu nu-i deschid deloc,
Că sunt supărată foc.
A furat iar, ca o hoaţă,
Un întreg picior de raţă,
Şi-apoi, după ce i-a ros
Toată carnea, pân-la os,
A dus osul, binişor,
În coteţul lui Azor.
Ca pe el să-l bănuim
Şi să nu îl mai iubim
Şi acum n-o bat, n-o cert,
Dar nu vreau deloc s-o iert.
Deşi încă o iubesc,
Trebuie s-o pedepsesc.
C-a fost rea şi duşmănoasă,
Şi n-o las să intre-n casă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu